Probleme cu numele viitorului The Elder Scrolls VI?

Probleme cu numele viitorului The Elder Scrolls VI?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scriitorul Jay Falconer, autorul unora dintre cele mai bine vândute romane SF din ultimii ani, se opune încercării celor de la ZeniMax Media, compania-mamă de care aparține Bethesda, de a înregistra numele „Redfall”. Presupusul subtitlu al viitorului The Elder Scrolls VI, „Redfall” este și titlul a două romane deja publicate de Falconer prin editura BookBreeze.

Conform scriitorului, reprezentanții săi au încercat să ia legătura cu departamentul legal al celor de la Bethesda, pentru a ajunge la o înțelegere legată de folosirea numelui „Redfall” de către ambele entități, Falconer afirmând că nici măcar nu a pretins vreo sumă de bani în acest sens. Totuși, avocații publisher-ului nici nu s-au deranjat să răspundă, forțându-i pe cei de la BookBreeze să acționeze în vederea stopării cererii de înregistrare a mărcii „Redfall” de către Bethesda/Zenimax.

Trebuie menționat însă faptul că, deși The Elder Scrolls VI a fost anunțat la E3 2018, nu a fost confirmat încă subtitlul său oficial. Și, deși „Redfall” pare o denumire legată de rasa Redguard caracteristică universului TES, precedentele titluri ale seriei au fost botezate după porțiuni ale tărâmului Tamriel, în care are loc acțiunea acestor jocuri, așadar marca disputată s-ar putea să nu aibă vreo legătură cu viitorul The Elder Scrolls.

În cazul în care „Redfall” este totuși subtitlul ales pentru The Elder Scrolls VI, Bethesda s-ar putea să aibă probleme în privința folosirii acestei denumiri în materialele promoționale ale jocului, precum trailere, preview-uri etc.

The Elder Scrolls VI, precum și Starfield, un RPG single player de amploare dedicat viitoarei generații de console, a cărui acțiune va avea loc în viitorul îndepărtat, au fost anunțate în cadrul conferinței de presă pe care Bethesda a susținut-o la E3 2018. The Elder Scrolls VI, joc ce se află momentan în fazele de preproducție, urmează să fie lansat abia după apariția lui Starfield.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
ADIO, nea Ovidiu! România toată plânge: Dumnezeu să-l primească în împărăția Sa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×